Bosch PLR 50 (0.603.016.320) [72/137] Ìntretinere i service

Bosch PLR 50 (0.603.016.320) [72/137] Ìntretinere i service
72 | Română
2 609 140 640 | (15.7.11) Bosch Power Tools
Aparatul de măsură îşi monitorizează funcţionarea corectă
pentru fiecare măsurare. Dacă constată un defect, pe display
mai clipeşte numai simbolul alăturat. În acest caz, sau dacă
defecţiunea nu a putut fi înlăturată prin măsurile de remediere
enumerate mai sus, trimiteţi aparatul de măsură prin
disdtribuitorul domuneavoastră, centrului de aisistenţă
service post-vânzări Bosch.
Verificarea preciziei aparatului de măsură
Puteţi verifica precizia de măsurare a aparatului după cum urmează:
Alegeţi o distanţă de măsurare care nu se modifică în timp, de aprox. 3 până
la 10 m (de ex. lăţimea încăperii, deschiderea uşii), a cărei lungime o
cunoaşteţi cu exactitate. Distanţa măsurată trebuie să fie situată într-o
incintă, suprafaţa ţintă de măsurare trebuie să fie netedă şi să aibă o reflexie
bună.
Măsuraţi această distanţă de 10 ori consecutiv.
Abaterea măsurătorilor individuale de la valoarea medie poate fi de maximum
± 3 mm. Înregistraţi aceste măsurători pentru ca ulterior să puteţi compara
precizia acestora.
Întreţinere şi service
Întreţinere şi curăţare
Depozitaţi şi transportaţi aparatul de măsură numai în geanta de protecţie din
setul de livrare.
Păstraţi întotdeauna curat aparatul de măsură.
Nu cufundaţi aparatul de măsură în apă sau în alte lichide.
Ştergeţi-l de murdărie cu o lavetă umedă, moale. Nu folosiţi detergenţi sau
solvenţi.
Suprafaţa ţintă reflectă prea puternic
(de ex. oglindă) respectiv prea slab (de
ex. material negru), sau lumina am-
biantă este prea puternică.
Folosiţi un panou de vizare pentru laser
24 (accesoriu)
Ieşirea radiaţiei laser 19 respectiv
lentila receptoare 20 este aburită (de
ex. din cauza unei schimbări rapide de
temperatură).
Ştergeţi cu o lavetă moale ieşirea
radiaţiei laser 19 respectiv lentila
receptoare 20
Valoarea calculată este mai mare de
99999 m/m
2
/m
3
.
Împărţiţi calculul în etape intermediare
Mesajul Error clipeşte sus pe display
Adunare/scădere de valori măsurate
având unităţi de măsură diferite
Adunaţi/scădeţi numai valori măsurate
având aceleaşi unităţi de măsură
Rezultatul măsurării nu este fiabil
Suprafaţa ţintă nu reflectă clar (de ex.
apă, sticlă).
Acoperiţi suprafaţa ţintă
Ieşirea radiaţiei laser 19 respectiv
lentila receptoare 20 este acoperită.
Ţineţi descoperită ieşirea radiaţiei
laser 19 respectiv lentila receptoare
20
Rezultatul măsurării nu este plauzibil
A fost reglat un plan referinţă greşit Alegeţi un plan de referinţă potrivit
pentru măsurare
Obstacol pe traiectoria razei laser Punctul laser trebuie să fie situat în
întreigime pe suprafaţa ţintă.
Cauză Remediere
OBJ_BUCH-977-003.book Page 72 Friday, July 15, 2011 8:02 AM

Содержание

Похожие устройства

OBJ BUCH 977 003 book Page 72 Friday July 15 2011 8 02 AM 721 Romàna Cauzä Remediere Suprafata tinta reflectàprea puternic Folositi un panou de vizare pentru laser de ex oglindà respectivpreaslab de 24 accesoriu ex material negru sau lumina ambiantà este prea puternicà terrea radiatiei laser 19 respectiv tergeti cu o lavetà moale iesirea tentila receptoare 20 este aburità de radiatiei laser 19 respectiv tentila ex din cauza unei schimbàri rapide de receptoare 20 temperatura Valoarea calculata este mai mare de impartiti calculul in etape intermediare 99999 m m2 m3 ___________________________ Mesajul Error clipeate sus pe display Adunare scàdere de valori màsurate Adunati scàdeti numai valori màsurate avànd unitati de màsurà diferite avàndaceleasi unitati de màsurà Rezultatul màsuràrii nu este fiabil Suprafata tinta nu reflectàdar de ex Acoperiti suprafata tinta apà stidà Iesirea radiatiei laser 19 respectiv Tineti descoperità iesirea radiatiei tentila receptoare 20 este acoperità laser 19 respectiv tentila receptoare ___________________________________ 20 Rezultatul màsuràrii nu este plauzibil Afost reglat un pian referintà gresil Alegeti un pian de referintà potrivit pentru màsurare Obstacol pe traiectoria razei laser Punctul laser trebuie sa fie situat in intreigi me pe suprafata tinta Aparatul de màsurà si monitorizeazà functionarea corectà pentru fiecare màsurare Dacà constatà un defect pe display В mai clipeste numai simbolulalàturat inacestcaz sau dacà defectiunea nu a putut fi inlàturatà prin màsurile de remediere enumerate mai sus trimiteti aparatul de màsurà prin disdtribuitorul domuneavoastrà centrului de aisistentà Service post vànzàri Bosch Verificarea preciziei apara tului de màsurà Puteti verifica precizia de màsurare aaparatului dupà cum urmeazà Alegeti odistantàde màsurare care nu se modificàin timp deaprox 3 pànà la 10 m de ex làtimea incàperii deschiderea u ii a càrei lungime o cunoasteti cu exactitate Distanta màsuratà trebuie sà fie situatà intr o incintà suprafata tintà de màsurare trebuie sà fie netedà si sà aibà o reflexie bunà Màsuratiaceastàdistantàde lOori consecutiv Abatereamàsuràtorilor individuate de la valoarea medie peate fi de maximum 3 mm inregistrati aceste màsuràtori pentru ca ulterior sà puteti compara precizia acestora ìntretinere i Service Ìntretinere i curàtare Depozitati si transportati aparatul de màsurà numai in geanta de protectie din setul de livrare Pàstrati intotdeauna curat aparatul de màsurà Nu cufundati aparatul de màsurà in apà sau in alte lichide tergeti l de murdàrie cu o lavetà umedà moale Nu folositi detergenti sau solventi 2609140 6401 15 7 11 Bosch Power Tools

Скачать